Primele utilizări ale energiei solare, prin captare, sunt legate de antichitate. Este suficient să amintim că „efectul de seră" a fost descoperit şi folosit de vechii egipteni, că Heron din Alexandria a construit un dispozitiv pentru pompare a apei care folosea ca sursă primară energia solară, şi în secolul al III-lea î.H., matematicianul grec Arhimede (287 - 212 î.H.) a apărat cetatea Siracuza (Sicilia) de atacuri, cu ajutorul unor oglinzi uriaşe care orientau fasciculele de lumină focalizată spre navele inamice, incendiindu-le.
Dar nu numai însorita coastă a Mediteranei a fost sediul unor realizări interesante în domeniul solar, ci şi America vechilor civilizaţii a avut construcţii remarcabile bazate pe cunoaşterea experimentală a fizicii radiaţiei solare. Unul din exemplele cele mai interesante îl reprezintă "castelul lui Montezuma", datat din jurul anului 700 e.n. şi aflat în actuala Arizona. Această construcţie era "climatizată" vara şi iarna, fiind ridicată sub o imensă boltă de stâncă orientate spresud. Zidul masiv de stâncă o umbrea vara - când Soarele are înălţime mare pe boltă -, iar iarna, înmagazinând căldura, o încălzea prin radiaţie şi permitea şi razele solare să ajungă la zidurile ei, căci înălţimea Soarelui pe cer este mult mai mică în acest anotimp.
În secolul al XVIII-lea naturalistul Horace-Bénédict de Saussure a construit precursorul panoului solar de azi, o cutie simplă de lemn, cu interiorul vopsit în negru şi acoperită cu sticlă. Cu acest prim panou solar s-a atins o temperatură de 87°C(1767).
In1830 astrologul Sir John Hershel utilizează "cutia fierbinte" pentru a găti în timpul unei expediţii în sudul Africii iar anul 1891 când are loc patentarea primului sistem comercial de încălzire a apei de către Clarence Kemp.
La mijlocul secolului al XIX-lea francezul Augustin Mouchot a dezvoltat panoul lui Saussure adăugându-i oglinzi concave, iar în anul 1878 la expoziţia mondială din Paris a expus o maşină cu aburi acţionată cu energie solară şi a făcut propunere utilizării acesteia pentru generarea de electricitate
În 1903, colonelul spaniol Isidoro Cabanyes a descris un semineu solar în revistă "La energía eléctrica". O descriere a unor centrale electrice avand la baza semineurile solare a fost înregistrata in 1931 cu un autor german, Hanns Günther. Începând cu 1975, Robert E. Lucier a cerut patente pe un generator de putere de turn solar solar electric, iar intre 1978 si 1981 aceste patente au fost inregistrate în Australia, Canada, Israel si USA.
SURSA: http://www.instalatii.ro/energii-neconventionale/energie-solara-termica-istoric